Archive for July, 2010

Cum sa vezi partea plina a paharului


05 Jul

E groaznic ce se intampla acum in zona Moldovei si in restul localitatilor afectate de inundatii. Nu-mi pot imagina ce inseamna sa pierzi peste noapte tot ce ai construit intr-o viata amarata. Ca sa nu intri in depresie trebuie sa gasesti partea plina a paharului, desi asta nu e cea mai indicata metafora acum.

Din moment ce nu ploua cu apa minerala ca sa te intinzi la un sprit prelungit cu vecinii sinistrati poti gasi insa mai multe beneficii in functie de mediul in care te-a lovit viitura: urban/rural.

Daca stai la tara:

-nevasta ta are in sfarsit piscina in casa iar tu ii poti spune ca o tratezi ca pe o printesa

- ajungi direct in pod fara sa te mai chinui sa pui scara

- ai motiv sa dormi cu oaia preferata in pat fara ca vecinii sa se uite ciudat la tine

- scapi de baia aia nenorocita pe care trebuia s-o faci odata pe saptamana

- nu mai trebuie sa te duci la biserica

- vulpea nu mai da tarcoale tarcului de gaini ca a fost mancata de aligatori

- daca ai noroc vine Tatulici prin sat si apari la televizor

- fetele de la liziera schimba tiristii pe marinari, care sunt mai pasionali si platesc mai bine

Daca stai la oras:

- iti faci hobby-uri noi in functie de etajul la care stai: Etajul 1 – scufundari, Etajul 2 – pescuit, Etajul 3 – sarituri in apa, etc.

- nu te mai duci la munca

- daca n-ai masina te bucuri. daca ai masina te bucuri ca n-ai 2 masini. daca ai mai multe masini te bucuri ca n-ai si motocicleta. daca le ai pe toate te bucuri ca oricum inseamna ca ai destui bani sa-ti iei altele.

-  nu mai trebuie sa mergi la ghena/tomberon si poti sa arunci gunoiul pe geam

- postasul vine direct la geam cu pensia

- nu mai fac manelistii gratar in spatele blocului

- apa are in sfarsit presiune: pe geamul de la sufragerie

- in loc de fotbal cu baietii bagi un schi nautic sau o partida de polo

Noua iarba legala


01 Jul

Astazi s-a inregistrat inca o premiera demna de Cartea Recordurilor, asa cum ne-am obsinuit de cand traim in tara asta: incredibil, extraordinar, senzational, ProSport si Gazeta s-au auto declarat primele ziare de sport 3D din Romania. Intrucat ambele au aparut in aceeasi zi disputa cu cine a fost primul poate fi stabilita doar verificand registrele de la tipografie…

Trecand peste penibilul situatie in care 2 ziare se bat cu pumnii in piept pentru acelasi lucru vreau sa va spun ca am identificat un efect neasteptat al lecturarii unei publicatii 3D. Senzatiile vizuale sunt atat de puternice incat presimt ca de maine magazinele de iarba legala vor introduce coltul de lectura pentru cunoscatori. Daca ati reusit sa luati Gazeta de azi tineti bine de ea ca se va vinde ca painea calda pe piata neagra.

De ce sa mai dai bani pe bautura, iarba sau alte porcarii cand poti sate bagi la o sesiune de 3D si te faci la fel de praf? Prin budele liceelor vom auzi numai “da ba si mie gazeta frate, cat mai tragi de ea” si conceptul de silent disco o sa fie schimbat radical in silent reading. Senzatia e atat de intensa incat mintea ta patrunde in 7 dimensiuni colorate, se contracta inainte/inapoi intre planuri, se ancoreaza de realitate o fractiune de secunda doar pentru a se scurge intr-un vartej ametitor de culori si texte, notiunile de real si imaginar se intrepatrund in fata ochilor tai si incepi sa te zbati pentru un punct de sprijin in timp ce ai impresia ca pamantul iti fuge de sub picioare…

Nu ma credeti? Pentru 5 lei 3 minute inchiriez eu Gazeta mea :)

Mielu pe baricade

Baricade din cuvinte impotriva prostiei!


This site is protected by Comment SPAM Wiper.