Posts Tagged ‘amuzant’

Urcati mai sus?


06 Feb

Ieri dimineata am urcat in lift cu o doamna trecuta de 40 de ani, functionara publica care lucreaza in aceeasi cladire cu mine. Scurtul dialog purtat cu dansa mi-a fost suficient ca sa ma binedispun pentru toata ziua:

La ce etaj mergeti? ma intreaba dupa ce inchide usile.

La sase! raspund eu.

Adica mai sus de 3? vine replica ei senina.

Da, mai sus…. i-am spus muscandu-mi limba pana la sange ca sa nu izbucnesc intr-o criza isterica de ras..

Cand ai ghinion in viata


21 Jan

Aseara am intalnit in metrou cel mai amarat boschetar din istoria umanitatii. Cel mai ghinionist, mai batut de soarta, mai sarman, mai umil, mai nefericit, mai mizerabil, mai trist, mai oropsit, mai jalnic cersetor dintre toti cersetorii de pe planeta. Drojdia societatii, scursura scursurilor, drama dramelor din cartea cartilor.

Povestea lui pe care am auzit-o eu si ceilati pasageri din metrou pret de 3 statii (3 statii de jelitocantatotanguit in continuu) a inceput in Alexandria. Acolo traia fericit impreuna cu fratii lui si cu mama sa. Intotdeauna astia vin din familii numeroase, cu zeci de frati, surori si nepotei acasa. Ai fi zis ca era raiul pe pamant pana cand a explodat butelia de gaze, ucigand-o intr-o fractiune de secunda pe cea care ii daduse viata. Asta e alt cliseu, intotdeauna mamele mor, asa ca aveti grija femei.. A ajuns pe strazi impreuna cu fratii sai, plimbati din orfelinat in orfelinat, din boschet in boschet si canal in canal. Si tot mergand asa a ajuns la Bucuresti, pe magistrala 1.

Momentul culminant, T0(zero), D-Day etc urmeaza imediat. Cum a terminat povestea asta a inceput imediat un cantec pe sufletul calatorului, inspirat tot din viata sa. Era din nou cu fratii lui, insa de data asta mama lui a plecat intr-o zi la piata si nu s-a mai intors niciodata. De data asta erau in Bucuresti si nu a mai calatorit din Alexandria, a coborat din nou la aceeasi magistrala 1. Ascultam si nu-mi venea sa cred.

Nu-i asa ca este cel mai ghinionist om din lume? Sa-ti moara mama de 2 ori, in feluri diferite, este pur si simplu o poveste care induioseaza, demna de PoveStirile de la Acasa. Este ceva inimaginabil, ceva ce un om nu poate suporta fara sa innebuneasca. Daca ar fi stiut Nikita de caz sigur ar fi compus chiar o poezie pentru nefericit in timp ce i-ar fi adus omagiul obisnuit lui Eminescu. Aproape ca am ezitat si era sa ii dau ceva..

Chimia pe intelesul tuturor


18 Dec

Comisia Europeana promoveaza cercetarea stiintifica in aceasi nota a filmuletelor amuzante pe intelesul tuturor cu care ne-a obisnuit..

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HDw4gk5pYl8&feature=channel]

Alegeri dambovitene


07 Dec

S-au terminat alegerile prezidentiale si in loc sa se lamureasca lucrurile ele mai rau se complica. Disputa Basescu – restul scenei politice a aprins foarte multe discutii iar simpatizantii ambelor “tabere” s-au mobilizat pentru asaltul final. Uitandu-ma aseara la televizor mi-am dat seama ca in Romania totul e complicat, diferit de tot ceea ce se intampla in lume.

Nu imi place politica si nu voi aborda foarte des subiecte politice. Cu toate aceastea alegerile prezidentiale 2009 au adus cateva premiere, paradoxuri sau situatii interesante pe care nu pot rata ocazia sa le comentez putin:

1. Ambele tabere au castigat. Numai in democratia romaneasca se poate ca din doi candidati sa castige…amandoi. Geoana se bucura ca un copil mic care are voie in sfarsit sa manance bomboane si ii multumea inclusiv mamei sale iar Basescu zambea larg ca si cum diferenta de voturi era net favorabila lui. Pana astazi la pranz lucrurile s-au lamurit si diplomatul a picat de magareata, insa situatia ilara va ramane intiparita pentru eternitate.

2.In lupta pentru voturi dintre un diplomat si un om din popor, a castigat in afara tarii cel din urma. Este cel putin amuzant ca fostul ambasador, cel care a lucrat in domeniul politicii externe, a fost “batut cu bestialitate” cu peste 70% din voturi care au mers la contracandidatul sau.

3.Stindardul luptei antibasesciene, primarul Sibiului Johannis, a fost invins la el acasa de catre opozantul sau cel mai puternic. In locul lui eu mi-as lua inima in dinti si le-as comunica liderilor PSD si PNL ca nu vreau sa mai parte la acest joc stupid. Un om care si-a pierdut increderea cetatenilor pe care ii conduce nu poate solicita increderea unei tari intregi.

4.Pentru prima data Vadim nu a mai castigat alegerile :) Recunosc sincer ca ma asteptam sa il vad agitandu-se ca un caine turbat de la sediul PRM, fluturand in stanga si in dreapta “documente” care sa dovedeasca” ca dintre Basescu si Geoana alegerile alegerile au fost castigate de el. Voturile sale au fost furate din nou de Illuminati, SRI, FSB, MI-6, CIA si celelalte initiale.

5.Tot pentru prima data in istoria acestei tari si probabil in istoria intregii omeniri, extrema nationalista reprezentata de PRM a facut o alianta cu reprezentantii minoritatii ungare, adica UDMR. Cei despre care Vadim striga mereu ca se lupta pentru autonomie teritoriala, ca distrug tara, ca au interese ascunse, ca vor distrugerea Romaniei ca stat independent si suveran, au fost aliatii de nadejde in incercarea (esuata) de a-l indeparta pe Basescu.

6.Daca aseara PSD, prin vocea liderului sau Mircea Geoana, ii cerea lui Traian Basescu sa accepte onorabil situatia, sa nu provoace tensiuni si sa se impace cu soarta, iata ca tocmai ei anunta acum ca vor contesta rezultatele alegerilor si cer o renumarare a voturilor. Cu alte cuvinte, cei ce indemnau la normalitate si bun simt se zbat acum ca pestele pe uscat, anunta fraude uriase si manipulari in masa.

Culmea imaginaţiei


19 Nov

Mă suisem la Piaţa Romană într-un autobuz care mergea spre Gara de Nord. Ca un călător disciplinat, compostasem biletul şi stăteam în picioare ca să nu fiu deranjat de vreo persoană în vârstă. Odată cu mine se suise şi un cârd de vreo patru sau cinci elevi (după vorba, după port) care, bunînţeles, nu au compostat în majoritatea lor biletele.

La prima staţie se suie controlul. Aceştia au atacat aidoma partizanilor, prin flancuri, blocând toate uşile. Şi au început controlul biletelor. Cât a mai parcurs autobuzul o staţie controlorii au reuşit să se apropie ameninţător de elevii care îi urmăreau cu ochi atenţi. Odată cu deschiderea uşilor, elevii au ţâşnit cu viteza vântului pe lângă ceilalţi călători şi pe lângă controlori. Cu excepţia unuia, care s-a dovedit mai puţin abil. Ca un stol de vulturi, controlorii s-au repezit asupra lui. Flăcăul trăgea spre uşa din mijloc, uşă care era ţinută barată de barele din stânga şi din dreapta de o controloare agabaritică.

Domnu’ şofer, domnu’ şofer, striga femeia, vă rog să nu plecaţi. Pentru moment, şoferul i-a dat ascultare, aşa că femeia şi-a îndreptat privirile spre tânăr întrebându-l cu glas mieros: ei, acum ce mai faci? Dusă de bucuria victoriei efemere, femeia nu a mai dat atenţie prietenilor lui care coborâseră şi faţă de care se dovedea total vulnerabilă. Între ei, unul a arătat că este dotat cu o imaginaţie exemplară. S-a apropiat uşor prin spatele femeii controloare şi brusc, băgându-i mâinile pe sub fustă, i-a tras jos dresurile şi chiloţii! Concomitent cu strigătul de surpriză, femeia a făcut gestul de a-şi salva pudoarea, fapt care i-a permis tânărului să coboare fuga chiar pe lângă ea şi să se îndepărteze dincolo de un spaţiu minim de siguranţă.

Ruşinată de hohotele de râs ale călătorilor şi ale propriilor colegi, nu a mai avut altă alternativă decât să coboare şi să lase publicul călător în pace. Autobuzul a plecat în uralele de felicitare adresate de toţi tânărului atât de inventiv.

Articol postat de Komicaminolta

Da-l dracu’ de romantism


17 Nov

De mult nu am ras atat de mult uitandu-ma la o reclama pe posturile noastre. Uite ca ies si chestii bune cand se intalnesc copywriteri fumati si directori de marekting care aproba orice de dragul layout-ului din ppt.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dSBM1xjKPxk]

O zi la birou


16 Nov

Suntem în birou. O zi ploioasă şi apăsătoare de toamnă. Ne privim apatici deşi toţi suntem, vorba Bardului „toţi dorobanţi, toţi căciulari”, alfel spus, toţi tineri şi cu sânge în veioză. Vrem să trăim, dar rana din pulpă (adică vremea) nu ne lasă. Brusc, în ochii unuia din noi se aprinde o lumină stranie. Îl fixăm instinctiv..

Silviu, spune acesta, însoţindu-şi cuvântul cu un surâs sardonic. Ne luminăm ca becurile economice de 15 W. Silviu este un coleg dintr-un birou alăturat. Tot tânăr, tot om de aprovizionare ca şi noi, dar foarte gomos, foarte plin de el. Încrezut, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Releele încep să cupleze instantaneu. În birou e un singur telefon cu exteriorul. Aşezat pe biroul şefului. Şefului îi revine sarcina de a-i opri pe cei din birou să râdă ca tâmpiţii în timpul masacrului. Eu am biroul în capătul opus lui. Îmi revine sarcina de a juca rolul beneficiarului supărat la telefon. Singurul impediment e că trebuie să fac asta ascuns sub birou. Lui Luigi îi revine sarcina să îl cheme din biroul alăturat.

Gata? întrebă Cristi. Gata, răspundem noi de pe poziţii. Luigi, dă poruncă Cristi, dă-i drumul! Ideea care ne încolţise în minţile criminale era să îl chemăm în biroul nostru unde el urma să aibă o discuţie în contradictoriu cu un beneficiar supărat. Reacţiile lui urmau să ne binedispună pe câteva zile. Îl auzim pe Luigi: Hai bre, Silviule, hai că omu’ e nervos rău. Ce naiba nu l-ai servit? Am încercat noi să-l potolim, dar el ţine morţiş să vorbească cu tine. Intră Silviu cu o ţinută (la costum) foarte afectată: Bună ziua! zice el cu o voce gravă. Unde e? La telefon, un’ să fie, răspunde Cristi. Uite-l colo, continuă arătând telefonul de pe biroul şefului pe care eu tocmai îl apelasem de pe interior. Alou? zice sobru Silviu în receptor. Ce alo, dom’le, ce alo, strig eu revoltat în receptor fără să-mi schimb vocea, stând pitit sub birou. Nu mă lua cu chestii din astea. Mie să-mi spui de ce nu mi-ai onorat comanda! Şi dialogul continuă în aceeaşi manieră cu observaţia că, pe măsură ce ameninţările creşteau în intensitate, în aceeaşi măsură se topea şi orgoliul victimei.

În ăst răstimp, şeful tot dădea celorlalţi sarcini aiuritoare ca să nu capete crampe la stomac din cauza râsului pe înfundate. Dar, om sunt şi eu, aşa că, nemaiputând rezista stress-ului post-traumatic provocat de râsul sub birou, ies la iveală şi încep să vorbesc cu el la suprafaţă. Nicio reacţie de om lucid. Discuţia continuă în aceeaşi manieră, eu stând la birou şi strigând la telefon printre hohote de râs. Deja am crampe la stomac. Colegii ceilalţi zac în comă profundă care pe unde au apucat. Nu mai rezist şi strig la el: Băi Silviule, eu sunt, potoleşte-te că ne omori! Ce dracu’? Mă doare deja stomacul, ai milă, sunt oameni cu copii acasă. În acel moment, Silviu ridică spre mine o faţă gravă şi grăieşte punându-mă la punct: Omule, te rog să te potoleşti. Nu vezi că vorbesc cu un beneficiar nemulţumit de mine? Ce Dumnezeu!?

A fost ultima farsă de genul ăsta făcută de noi vreunui coleg pentru că nu s-a născut omul care să poată râde trei zile încontinuu, aşa cum ne-a fost dat nouă atunci.

Articol postat de Komicaminolta

Mariana


16 Nov

Mariana este amanta unui mare director de pe nu ştiu unde. Dar e şi colegă cu noi. Ce o diferenţiază însă, nu e calitatea ei de amantă, ci nivelul de inteligenţă. Ca să fiu mai explicit, subnivelul. Ca orice amantă care se respectă, a primit cadou de la directorul ei un apartament de două camere dotat cu maşina de rigoare la scară. Maşină de care e foarte mândră, deşi de multe ori ne întrebăm care a fost gradul de miopie al celui care i-a eliberat permisul de conducere. Când are puţin timp vine prin biroul nostru unde se simte foarte bine găsind o înţelegere de care nu are parte prin alte birouri. E şi normal; oameni suntem şi trebuie să ne mai amuzăm şi noi puţin.

car_parts_layed_outAşa s-a întâmplat şi azi. Bună, zice Mariana intrând în birou. Bună, îi răspundem noi care de pe unde se află. Auzi, Luigi, continuă ea aşezându-se pe un scaun, am fost cu maşina la service. Zăăăău? zice Luigi cu un ton care ne-a pus pe toţi imediat în alertă. Era cazul să fim pe fază. Şi cum a fost? continuă el. Oooo, îi răspunde Mariana, habar nu ai ce noroc am avut. Zăăăău? continuă Ligi. Deja tensiunile noastre arteriale oscilează în jurul cifrei 21. Mare atenţie, va urma masacrul, ne spunem noi în gând. Daaaa, măi, un om minunat, continuă ea expunându-se ca broasca la disecţie. Aveam maşina praf făcută. Şi nici nu m-a costat mult. Cât, o întreabă Luigi scurt, aruncându-ne priviri complice. Aaaaa, doar vreo 38 de milioane, zice ea cu candoare. E clar, azi va fi o zi de pomină, ne continuăm noi gândurile. Da, nu mi se pare mult, o provoacă Luigi în continuare. Şi ia spune, ce avea maşina ta, o chestionează el cu severitate. Măi, cum îţi spuneam, era praf făcută. M-a şi certat că nu o îngrijesc. Auzi tu, i-a găsit lichid de frână în carburator (noi începem să ne ridicăm de pe scaune), lipseau două pinioane de la cutia de viteze (noi suntem deja ridicaţi şi începem să râdem timid), oglinzile nu mai erau conectate la vitezometru şi asta era un mare pericol la depăşiri (noi deja ne ţinem cu mâinile de burtă) şi, auzi tu, nenorociţii dracului că mi-a spus că e din fabrică, cutia de viteze nu era cuplată la eşapament şi d’aia consuma aşa mult.

Noi suntem căzuţi în comă pe la locurile individuale de muncă. Mariana, conchide Luigi, să ştii că meşterul nu ţi-a luat mult pentru asemenea defecţiuni.

Articol postat de Komicaminolta

Revelion boieresc SH


15 Nov

Aho aho copii si frati, vine Revelionul cu pasi repezi si au inceput sa curga in valuri valuri ofertele “extraordinare”. In nopatea magica parca merge sa scoti lacatul de la portofel, sa bei si tu un paharel si sa mananci ca porcul. Ca vorba aia, cum incepi anul, asa il tii pana la sfarsit.

Cafeneaua Actorilor e un local grozav situat chiar langa Opera si Teatrul National. Aici poti sa mananci printre cele mai bune pizze din oras si in timpul verii cu greu gasesti un loc la masa. Normal ca exista si unele neajunsuri: pana sa faca o zona clara de nefumatori stateai la masa si plangeai de parca se daduse cu lacrimogene inauntru, preturile sunt destul de piperate si ospatarii au fost de profesie mecanici de tren sau metrou, pentru ca intarzie mereu sa-ti ia comanda, sa-ti aduca comanda, sa-ti aduca nota, sa-ti ia nota, sa-ti aduca restul..

cafeneauaactorilor1

Lasand acest mic preambul deoparte, vreau sa va prezint OFERTA ANULUI! Cafeneaua Actorilor din Tineretului organizeaza, citez de pe pliantul lor: “Revelion boieresc pentru boieri de toate varstele”. Asta cu boieria a prins intotdeauna bine la noi, nu pentru ca ar fi multi boieri in adevaratul sens al cuvantului ci pentru ca toti snobii, toti boss-ii, smecherii, bazatii,  se simt in adancul lor boieri. Culmea, faza asta cu boeirimea prinde mai bine la cei care N-AU.. Toti manelistii sunt boieri de boieri, idolul oricarui Costel este sa aiba bani pentru toale de firma boieresti, D&G & Comp.

Asadar, boierilor, tineti-va bine. Pentru modica suma de 350 RON puteti sarbatorii aici Revelionul Bazatilor. Meniul este genial:

- Platou: sunculita, sorici, ceapa rosie, telemea

- Preparate: oaie la protap, mix grill

- Garnituri: pilaf si mamaliga + salata de varza, muraturi

- Cozonac si prajituri !?!?!: – la rubrica prajituri e trecut vin la carafa, tuica fiarta, apa plata/minerala + sucuri.

Sampanie..

cafeneauaactorilor2

Vai de curul nostru, nici boierii nu au scapat nesifonati din criza p*lii.. Platou boieresc cu sorici, ceapa, branza si sunculita? :) Nici macar un castravecior, o rosie pleostita, un cascaval, ceva? Pilaf si mamaliga la garnitura? Doar mie mi se pare teribil de amuzant meniul asta? Daca asta e platou boieresc inseamna ca daca ai ridichii, masline, cartofi prajiti si alte bunatati in fata poti considera ca e Platou Regal sau Voievodal. Vi s-au rupt straiele in fund bai boierilor..

Pentru ca o masa asa bogata nu ar intra bine pe la esofag fara o ambianta muzicala adecvata, localul ne propune o experienta inedita: taraf de lautari si… DJ. Programul va contine “muzica usoara romaneasca, populara autentica, veche lautareasca”. Sa te inneci cu pilaful ala si nu altceva de combinatia asta fatala. Mai o lautareasca, mai un Morandi, depinde cine arunca mai multi bani: hous-erii sau coconii..

Pentru cei mai cuminti dintre voit exista varianta de la Universitate, cu open bar, DJ, animatoare si MC. Pentru ca aici nu mai avem sorici si pilaf pretul e mai de vara.. 250 RON. :)

Concluziile astept sa le trageti voi. Sau, cum scrie in pliant, “varsta nu conteaza, intentia da”. Corect, intentia de a nu merge vreodata la puscaria voastra de revelion..

 

 

 

Din perlele lui Vanghelie


03 Nov
  1. TARICEANU - INTALNIRE - PRIMARINu există fiinţă umană, fie că locuieşte în Africa, în Asia sau în Rahova, care să nu fi văzut un film, să nu fi rupt o floare, o fată sau un băiat, după cazul care este fiecare.
  2. Numai cine nu lucrează nu poate să i se impute că poate să fie şi mici greşeli, dar nu astea
  3. De când mă ştiu eu copil, mă urcam în pom şi mâncam corcoduşi.
  4. Cine nu are loc de mine… nu mă interesează… să se înghesuieşte!
  5. Acel tânăr care s-a transformat în 300 este vorba de unul singur.
  6. Soarta mea a fost hotărâtă de destin.
  7. Vocea mea se va face auzită oriunde. Şi pe sub apă.
  8. Sunt oameni tineri, oameni care sunt prezenţi aici în faţă şi pe care vreau să le mulţumesc.
  9. În ultimii cinci ani este anormal să mergem cu maşinile şi cu transportul în comun care mergem.
  10. Deci prezenţa mea e datorită stării Bucureştiului în care ne aflăm.
  11. M-am săturat să facem dosare noi lor şi noi nouă.
  12. Tre să vedem cum putem să rezolvam o parte din problemele românilor şi nu cu asemenea formule de a spune ce tre să înveţe românii şi unde găsesc pe goagal, gagal cum, gugal gagal gulgal aşa. Unde găsim păpădia unde găsim nu ştiu ce şi unde ne interesăm de Herodot.

Articol postat de Komicaminolta

Mielu pe baricade

Baricade din cuvinte impotriva prostiei!


This site is protected by Comment SPAM Wiper.