Posts Tagged ‘bodega’

Vasile


28 Oct

Articol postat de Komicaminolta

Prietenul meu Vasile lucrează în aceeaşi clădire cu mine. Dar în altă instituţie. El în minister, iar eu într-o unitate subordonată ministerului respectiv. Nu ne potrivim nici la fizic şi nici la spirit, dar ne înţelegem de minune. Una din nepotriviri se referă la băutură: lui îi cam place, mie nu îmi cam place. Această plăcere îl face să întârzie la programul domestic de seară cel puţin odată pe săptămână. Dar, în mare parte, sunt întârzieri subţiri, care nu depăşesc orele doisprezece din noapte.

De data asta, Vasile a făcut-o lată: la ora două încă nu ajunsese acasă. Discuţiile despre fotbal fuseseră deosebit de fructuoase şi era evident că fotbalul mondial va ţine cont de acum încolo de părerile emise de ei la acea masă. Ajuns în faţa uşii apartamentului Vasile îşi dă seama de grozăvenia faptei lui. Precis că ea m-a aşteptat ce m-a aşteptat ca de obicei, dar acum sigur s-a dus la culcare, îşi spune el vinovat. Cu aceste vorbe, începe să deschidă uşa de la intrarea în apartament. Nici cel mai formidabil hoţ nu ar fi reuşit să o deschidă mai încet. S-a strecurat cu acelaşi succes şi a ajuns în hol. Aici s-a ivit un moment de răscruce pentru el: să rămână să doarmă în sufragerie sau să intre în dormitor? Greu de decis şi mai greu de făcut…

drunk-mice-animal-humor-1993688-1024-768

Bine motivat de îmbibaţia crescută de alcool din sânge, ia o hotărâre bărbătească: va dormi în sufragerie. Se îndreaptă cătinel spre sufragerie, pune o pătură peste canapea şi începe procesul anevoios al dezbrăcării: întâi haina, apoi pantofii urmaţi de pantaloni. Atunci s-a petrecut dezastrul. Se pare că peste un anumit procent de alcool densitatea sângelui se schimbă, ceea ce face ca centrul de greutate, fiind mai uşor, să se deplaseze în sus, provocând o puternică pierdere a echilibrului. Asta s-a întâmplat şi cu Vasile: şi-a pierdut echilibrul şi, ca să nu cadă grămadă, a fost nevoit să se sprijine de o măsuţă. Trezită brusc din somn, măsuţa nu a înţeles imediat intenţia lui, aşa că s-a răsturnat provocând un zgomot uriaş. Zgomotul ar fi sculat şi un mort, dară-mi-te o nevastă nervoasă. Care a apărut în cadrul uşii dormitorului cu bigudiurile răvăşite, luiminată din plin de toate becurile aprinse în cale.

Vasileeee! a scos ea strigătul de luptă specific speciei, de unde-mi viiii, Vasileeee?

Vasile, în cămaşă, cu un crac al pantalonului într-o mână şi cu cealaltă sprijinind măsuţa buclucaşă se uita la ea cu o privire abulică. Brusc, o sclipire de luciditate îl fulgeră: Mamă, nu vin, plec! Au sunat acum un minut de la minister că e o avarie şi să mă prezint imediat. Venisem şi eu pe la doisprezece şi abia apucasem să adorm, că au sunat ăştia şi acum mă îmbrac. Fir-ar să fie de treabă, nu poate omul să se odihnească o clipă, continuă el revoltat.

Liniştită instantaneu, femeia se repede la bucătărie ca să îi pregătească un pacheţel cu de-ale gurii. Vasile, îl roagă din bucătărie femeia speciei, te rog să mă suni. Vezi, poate scapi mai devreme ca să te odihneşti şi tu puţin, sărăcuţul de tine. Da, mamă, aşa fac. Vezi, nu uita să pui şi nişte castraveciori în oţet, îi răspunde el. Şi a plecat. În acea noapte, în bodega lor obişnuită, s-au rezolvat mai multe probleme ale fotbalului decât într-un an întreg.

Cargus, coiul pamantului


21 Oct

Aseara stateam in masina, blocat in trafic, pe la Podul Grant. Fara sa-mi dau seama am lasat radioul pe Europa FM si am auzit toate reclamele posibile si imposibile, minunandu-ma de ce inventivi sunt copywriterii romani nene.

cargusNu stiu cati ati auzit reclamele la Cargus, care au ca personaj principal un colet. Imbecilitatiile radiofonice se pot rezuma la urmatorul dialog:

- Salut biroule!

- Salut coletule! Vai, dar ce bine arati. Esti ca nou! De cat timp te-au impachetat?

- De ieri! Eram in Timisoara acum cateva ore.

-Asa repede ai ajuns?

-Da! Am venit cu Cargus! Sunt cei mai rapizi, eficienti, extramegagigca smecheri si se pisa pe UPS, TNT, Deutche Post si oricine altcineva.

Intr-o varianta am impresia ca biroul se inlocuieste cu o imprimanta, insa dialogul are aceeasi logica. Mergeam cate 2 metri pe minut si radeam gandindu-ma cum ar suna reclama asta adaptata pentru mai multe ramuri ale economiei.

Varianta Pompe Funebre

Salut Dracule! / Salut Mortule! Da ce bine arati.. De cand ai sfeclit-o?/ De 3 zile, dar m-a impachetat popa prin Cargus si am ajuns ca nou. Nici macar nu am intrat in descompunere.. / Extraordinar.. Acum inchide gura si baga capu sub smoala, ca nu se vorbeste la cazan..

Varianta Jandarmeria Romana

Salut Domnul Sectorist! / Salut Fane! Ma, da ce bine arati.. Cine te-a batut inainte sa vii la sectie?/ M-a prins Jandarmeria si m-a perpelit pe toate partile, cu bocanci, cu pulan, cu scuturile, cu cainii, cu usa de la duba, cu furtunul de pompieri, cu lacrimogene../ Incredibil, nici nu se vede../ Stiu, baietii sunt profesionisti, dau din toate partile si nu lasa nici o urma ca ii pun pe baietii de la Cargus sa ma ambaleze si sa ma aduca la sectie..

Varianta Bodega

Salut iubita mea! / Salut mai alcoolistule, imputitule, dobitocule, betivule! Ma, da stii ca arati bine? Pe unde dracu ai baut inainte sa ajungi acasa?/ Pe la Bodega, i-am dat cu sprit, cu bere, cu coniac, cu vodka, cu tuica, cu ce am gasit pana mi-au murit toate cardurile dezavantaj/ Incredibil, nici nu se vede la cat de fresh esti../ Stiu, cu doar 30 RON te faci pula, noroc ca au contract cu aia de la Cargus care ma-au bagat la duba intre colete si m-au adus acasa.

Varianta Maternitate

Salut Tati! / Salut Bebelusule! Bai, da arati extraordinar.. De cand te-ai nascut? / De cateva ore, dar m-au scos astia cu japca, au chemat Cargus-ul si m-au livrat acasa.. / Extraordinar.. Nici nu zici ca erai langa vaginul lu’ mata acum cateva minute../ Stiu tati, ai dat tot salariul spaga la nenea doctor dar se merita, au home delivery..

Mielu pe baricade

Baricade din cuvinte impotriva prostiei!


This site is protected by Comment SPAM Wiper.