Posts Tagged ‘colegi’

Hoţul de mănuşi


18 Nov

Plecasem în grup compact de la serviciu la sfârşitul programului. Nu prea obişnuiam asta decât vara, când o făceam cu intenţia vădită de a bea o bere împreună. Dar aşa fusese întâmplarea. Acum era o zi blândă de iarnă, ninsoarea se oprise, dar era soare şi senin, tocmai bine pentru o mică plimbare sau o bătaie nevinovată cu zăpadă. La rândul lui, grupul se scindase în mici grupuleţe bazate pe afinităţi sexuale, profesionale sau educaţionale. În grupul din faţa noastră (a noastră înseamnă grupul format din vreo patru sau cinci băieţi) erau vreo trei sau patru fete, dintre care una se grăbea să ajungă mai repede acasă, ceea ce intra în contradicţie cu intenţiile noastre.

Văd momentul când respectiva îşi ia rămas bun de la celelalte fete şi cum începe să alerge. Oricât de rapid eram, distanţa m-ar fi împiedicat să îi aplic un placaj ca la rugby, aşa că m-am decis să recurg la o altă metodă şi am început să strig în urma ei şi să o arăt cu mâna: Mi-a furat mănuşile! Opriţi-o! Prindeţi femeia! Mi-a furat mănuşileeee! Toţi membrii grupului s-au oprit, inclusiv o parte din trecători, întorcând capul curioşi după ea. Ea care fugea nevinovată spre staţia de autobuz. Ceva mai departe, doi băieţi vânjoşi nu s-au dovedit a fi la fel de apatici, aşa că au intervenit în forţă. Unul a prins-o de braţ, iar celălalt de ceafă şi, luând-o pe sus, o aduceau spre mine. Deşi era o oarecare distanţă, auzeam dialogul lor cu colega: dacă te mai zbaţi să ştii că o să capeţi şi doi pumni în gură! Lucrurile căpătaseră o întorsătură dramatică, aşa că am încercat să dreg busuiocul strigând către ei: scuze, lăsaţi femeia să plece, le-am găsit în buzunar.

Cu ochii măriţi de groază, văd cum băieţii o eliberează şi se îndreaptă spre mine. Aşa ceva nu anticipasem şi stăteam nemişcat sperând în aplanarea problemei de la sine. Flăcăii se apropie ameninţător de mine, se apleacă asupra mea (deşi am 1,81 m) şi unul din ei mă întreabă şuierând cuvintele: băiete, poate vrei TU doi pumni în gură? Am dat din cap violent a „nu”. Bine, a continuat tipul care mă interogase, după care m-a bătut prieteneşte a încurajare pe spate şi au plecat. După aproximativ douzeci de minute am reuşit şi eu să mă opresc din tuşitul provocat de bătaia prietenească pe spate.

Articol postat de Komicaminolta

Angajam sclavi, oferim salariu atractiv


21 Mar

Informatiile de mai jos sunt pentru un post de Administrative Assistant la o firma din Bucuresti, scos la bataie pe eJobs.

Pe mine personal m-au amuzat intotdeauna astfel de anunturi in care realitatea cruda a unui job banal si anost este mascata in fraze ce par inteligente. Engleza corporatista atrage ca un magnet tineri care isi cauta pentru prima data de lucru si viseaza la dezvoltarea lor profesionala. Daca in atributiile jobului tau este curatarea de cacat a budei la locul de munca intra in atributiile tale nu o sa ti se spuna ca se cauta vidanjor, ci administrative equipment manager sau cine stie ce alta nascocire nastrusnica.

Ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa spun mi-am permis sa imi adaug comentariile acolo unde vred eu de cuviinta in documentul de recrutare de mai jos si sa explic cu albastru pe intelesul tuturor ce se ascunde in spatele formularilor pompoase. Asadar, sa incepem :

Postul in sine, Administrative assistant, merita analizat putin. Ce dracu inseamna asta? Esti ajutorul administratorului sau tu esti un administrator care graviteaza in jurul unui sefulet? Administrativ este un cuvant atat de general incat inglobeaza mai multe decat fisa postului pentru un job platit de cateva ori mai bine cum ar fi director marketing sau orice altceva.

monkey_office_1a

CANDIDATUL IDEAL: De fapt toti sunt candidatii ideali. Chiar daca te pricepi doar la jumatate din chestiile de mai jos, tot vei fi primit la interviu, sa fim seriosi.

Skills:
• Advanced English and German language skills

Esti advanced English daca stii ce inseamna brb, lol si poti sa spui “What would you like to drink, Sir?”, “Thank you”, “Bye bye”. Si nu trebuie sa vorbesti cu za, ca se supara sefu ca il imiti. Musai trebuie sa folosesti cuvinte corporatiste precum planning, project, management, return of investment, appealing, strategy.

• Microsoft Office (Word, Excel, Outlook) knowledge. Solitaire nu e in lista, dar se subintelege.
• Team player Adica sa fii in stare sa muncesti pe branci pentru alti colegi cu vechime mai mare ca tine in firma si sa nu ai pretentii ca ai contribuit cu ceva la succes, in cazul in care acesta apare.
• Self motivated Nu trebuie sa te astepti la cuvinte de lauda sau imbarbatari, doar la reprosuri atunci cand gresesti. Trebuie sa gasesti singur puterea de a-ti duce mai departe existenta mizerabila.
• Professional client service attitude Nu prea inteleg ce are aface adminsitrativul cu client service. Banuiesc ca se refera la atitudinea “Da, aveti dreptate”. Daca esti fata, trebuie sa ai o atitudine profesionista fata de client si sa faci dus inainte sa-l vizitezi acasa, tarziu in noapte.
• Well organized Sa nu ai nevoie de multe chestii. Nu le plac oamenii cu pretentii, care se plang toata ziua: nu merge calculatorul, vreau un pix, vreau o agenda, nu am loc, e stricat scaunul. Iti rezolvi singur problemele tati.

Experience

• 1-3 years experience in an office setting Ghereta de la RATB se considera office setting? Sau cabina de la camionul de gunoi ori raspunsul la telefoane intr-un dispecerat de taxi? Office setting poate fi si taraba cu fructe din Piata Vitan..

RESPONSABILITATI / BENEFICII: O sa vedeti mai jos ca 95% sunt responsabilitati si doar 5% beneficii

Administrative Assistant ensures the efficient day-to-day operation of the office, and support the work of management and other staff. Esti sclavul tuturor, de la Seful mare pana la cel mai obosit sofer sau femeia de servici. Tu faci de toate in birou, iar pe tine nu te ajuta nimeni (d-asta trebuie sa fii self motivated si well organized).
Primary Duties and Responsibilities
Administrative Assistant performs a wide range of duties including some or all of the following: De fapt sunt all, dar cand pui some ai sanse sa nu ii sperii pe potentialii sclavi interesati de job

Receptionmonkey_office_man1

• Answer general phone inquiries using a professional and courteous manner Cand lumea suna si spune “Bagami-as X si Y in gura voastra, m-ati tepuit!” sau “Daca nu platiti factura va rupem picioarele la toti din birou!” tu trebuie sa ai zambetul pe buze si sa spui “Inregistrati mesajul Dvs. dupa apelul sonor…..BIP..” sau “Da, multumesc de urari, chiar mi-era foame pe ziua de azi.”
• Direct phone inquires to the appropriate staff members Joci rolul centralei telefonice pe care s-au chilotit cei din firma sa o cumpere, pentru ca era 150 RON la reducere. Mai simplu sa ai un sclav care comuta telefoanele.
• Reply to general information requests with the accurate information Adica cand suna de la Pagini Aurii sau de la alte firme cu oferte speciale le spui ca seful nu e in birou. Celorlalti le spui politicos “Greseala”.
• Greet clients/suppliers/visitors to the organization in a professional and friendly manner Daca esti fata te imbraci cu fusta mini si tatele afara, daca esti baiat ii pupi in fund si ii inviti la Sefu’.

Office Administrationbushell

• Use computer word processing, spreadsheet, and database software to prepare reports, memos, and documents Pentru ca ceilalti coelgi sunt prea prosti ca sa dea un print din Word sau nu stiu sa coloreze tabelul in Excel
• Sort incoming mail, faxes, and courier deliveries for distribution O sa iti faca ochii ca titirezul in cap, alergand intre fax, usa la intrare si calculator. Esti ACEL coleg de birou care raspunde mereu la telefoane si la usa, in timp ce restul par ocupati, rupand Miniclip-ul in doua pentru scor record la Club Penguin.
• Prepare and send outgoing faxes, mail, and courier parcels Nimeni nu vrea sa se injoseasca punand o hartie in FAX sau semnand un colet la curier. D-asta existi TU
• Purchase, receive and store the office supplies ensuring that basic supplies are always available Dupa ce ca te agiti ca prostul/proasta, te trimit si la cumparaturi in Carrefour-ul de la iesirea din Bucuresti, ca acolo e topul de hartie cu 0.2 RON mai ieftin. Daca esti fata vei fi chiar funny pentru colegi cand o sa te cari cu papetaria in sacose.
• Code and file material according to the established procedures Din moment ce tu faci asta, este clar ca tot TU o sa ti-o iei de fiecare data cand un coleg cretin nu gaseste ceva prin birou.
• Update and ensure the accuracy of the organization’s databases Trebuie sa faci update zilnic  la lista cu Shaormerii si Kebabarii care livreaza la birou
• Provide secretarial and administrative support to management and other staff Un masaj, o felatie, un pupic mic in fund, depinde de starea sefilor si de gravitatea situatiei.
• Make travel, meeting and other arrangements for staff Dupa cum vedeti deja, lista lucrurilor pe care NU LE FACI pentru restul colegilor din birou tinde catre minus infinit.
• Coordinate the maintenance of office equipment Office equipment inseamna ca trebuie sa fii pregatit pentru orice: WC-uri infundate, cosuri de gunoi pline, pahare si vase nespalate, praf pe birouri, plante neudate, geamuri murdare, masini pline de noroi, frigider gol. Toate sunt office equipments pe care trebuie sa le rezolvi doar.

Attractive salary and possibility of personal development. Puteti sa va faceti ca nu ati citit asta, pentru ca e o fraza luata cu copy paste in absolut TOATE ofertele de munca. O sa te dezvolti in continuu pana ceri mai multi bani, cand esti dat afara si e angajat alt sclav, care un an-doi va munci pe aceiasi bani putini ca tine, visand si el la mariri de salariu si dezvoltarea personala.

DESCRIEREA COMPANIEI SAU A JOBULUIoffice monkey doll

Medium size company with high turnover, with a very good reputation and history on the Romanian market, working with famous international enterprises. Supplier of consumables and tools for the non-alcoholic and alcoholic beverages industry: corks, hoses, filters, adhesives, bag-in-box. Belea, nu? Nu e tocmai P&G sau Coca Cola dar e un punct de plecare pentru acel mic sobolan de birou care zace latent in tine. :)

ANUNTUL CONTINE UN INTERVIU ONLINE CU 5 INTREBARI
Why do you think you are suitable for this position?
Which are your flaws?
Which are your qualities?
What do you appreciate most at the people you work with?
Which is your biggest achievement in life?

De parca se inscriu sute de candidati pe acest post ce iti ofera o sansa unica in viata, si mai au nevoie si de un interviu sa faca triajul mai bine. Apoi un test psihologic, un training in strainatate de 3 luni, masterat la ASE, referinte excelente si postul e al tau. Daca sunteti chiar interesati intrati aici si depuneti CV-ul.Eu ma abtin de data asta.

PS: Pana la ora publicarii acestui articol aplicasera peste 50 de persoane. LOL

Mielu pe baricade

Baricade din cuvinte impotriva prostiei!


This site is protected by Comment SPAM Wiper.