Posts Tagged ‘gluma’

Varu Ilie


12 Feb

Azi am foarte multa treaba asa ca va las cu varu’ Ilie si cu injuraturile savuroase ale unei familii de tarani romani :)

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=7yCuVFi_9LA]

Culmea imaginaţiei


19 Nov

Mă suisem la Piaţa Romană într-un autobuz care mergea spre Gara de Nord. Ca un călător disciplinat, compostasem biletul şi stăteam în picioare ca să nu fiu deranjat de vreo persoană în vârstă. Odată cu mine se suise şi un cârd de vreo patru sau cinci elevi (după vorba, după port) care, bunînţeles, nu au compostat în majoritatea lor biletele.

La prima staţie se suie controlul. Aceştia au atacat aidoma partizanilor, prin flancuri, blocând toate uşile. Şi au început controlul biletelor. Cât a mai parcurs autobuzul o staţie controlorii au reuşit să se apropie ameninţător de elevii care îi urmăreau cu ochi atenţi. Odată cu deschiderea uşilor, elevii au ţâşnit cu viteza vântului pe lângă ceilalţi călători şi pe lângă controlori. Cu excepţia unuia, care s-a dovedit mai puţin abil. Ca un stol de vulturi, controlorii s-au repezit asupra lui. Flăcăul trăgea spre uşa din mijloc, uşă care era ţinută barată de barele din stânga şi din dreapta de o controloare agabaritică.

Domnu’ şofer, domnu’ şofer, striga femeia, vă rog să nu plecaţi. Pentru moment, şoferul i-a dat ascultare, aşa că femeia şi-a îndreptat privirile spre tânăr întrebându-l cu glas mieros: ei, acum ce mai faci? Dusă de bucuria victoriei efemere, femeia nu a mai dat atenţie prietenilor lui care coborâseră şi faţă de care se dovedea total vulnerabilă. Între ei, unul a arătat că este dotat cu o imaginaţie exemplară. S-a apropiat uşor prin spatele femeii controloare şi brusc, băgându-i mâinile pe sub fustă, i-a tras jos dresurile şi chiloţii! Concomitent cu strigătul de surpriză, femeia a făcut gestul de a-şi salva pudoarea, fapt care i-a permis tânărului să coboare fuga chiar pe lângă ea şi să se îndepărteze dincolo de un spaţiu minim de siguranţă.

Ruşinată de hohotele de râs ale călătorilor şi ale propriilor colegi, nu a mai avut altă alternativă decât să coboare şi să lase publicul călător în pace. Autobuzul a plecat în uralele de felicitare adresate de toţi tânărului atât de inventiv.

Articol postat de Komicaminolta

Hoţul de mănuşi


18 Nov

Plecasem în grup compact de la serviciu la sfârşitul programului. Nu prea obişnuiam asta decât vara, când o făceam cu intenţia vădită de a bea o bere împreună. Dar aşa fusese întâmplarea. Acum era o zi blândă de iarnă, ninsoarea se oprise, dar era soare şi senin, tocmai bine pentru o mică plimbare sau o bătaie nevinovată cu zăpadă. La rândul lui, grupul se scindase în mici grupuleţe bazate pe afinităţi sexuale, profesionale sau educaţionale. În grupul din faţa noastră (a noastră înseamnă grupul format din vreo patru sau cinci băieţi) erau vreo trei sau patru fete, dintre care una se grăbea să ajungă mai repede acasă, ceea ce intra în contradicţie cu intenţiile noastre.

Văd momentul când respectiva îşi ia rămas bun de la celelalte fete şi cum începe să alerge. Oricât de rapid eram, distanţa m-ar fi împiedicat să îi aplic un placaj ca la rugby, aşa că m-am decis să recurg la o altă metodă şi am început să strig în urma ei şi să o arăt cu mâna: Mi-a furat mănuşile! Opriţi-o! Prindeţi femeia! Mi-a furat mănuşileeee! Toţi membrii grupului s-au oprit, inclusiv o parte din trecători, întorcând capul curioşi după ea. Ea care fugea nevinovată spre staţia de autobuz. Ceva mai departe, doi băieţi vânjoşi nu s-au dovedit a fi la fel de apatici, aşa că au intervenit în forţă. Unul a prins-o de braţ, iar celălalt de ceafă şi, luând-o pe sus, o aduceau spre mine. Deşi era o oarecare distanţă, auzeam dialogul lor cu colega: dacă te mai zbaţi să ştii că o să capeţi şi doi pumni în gură! Lucrurile căpătaseră o întorsătură dramatică, aşa că am încercat să dreg busuiocul strigând către ei: scuze, lăsaţi femeia să plece, le-am găsit în buzunar.

Cu ochii măriţi de groază, văd cum băieţii o eliberează şi se îndreaptă spre mine. Aşa ceva nu anticipasem şi stăteam nemişcat sperând în aplanarea problemei de la sine. Flăcăii se apropie ameninţător de mine, se apleacă asupra mea (deşi am 1,81 m) şi unul din ei mă întreabă şuierând cuvintele: băiete, poate vrei TU doi pumni în gură? Am dat din cap violent a „nu”. Bine, a continuat tipul care mă interogase, după care m-a bătut prieteneşte a încurajare pe spate şi au plecat. După aproximativ douzeci de minute am reuşit şi eu să mă opresc din tuşitul provocat de bătaia prietenească pe spate.

Articol postat de Komicaminolta

O zi la birou


16 Nov

Suntem în birou. O zi ploioasă şi apăsătoare de toamnă. Ne privim apatici deşi toţi suntem, vorba Bardului „toţi dorobanţi, toţi căciulari”, alfel spus, toţi tineri şi cu sânge în veioză. Vrem să trăim, dar rana din pulpă (adică vremea) nu ne lasă. Brusc, în ochii unuia din noi se aprinde o lumină stranie. Îl fixăm instinctiv..

Silviu, spune acesta, însoţindu-şi cuvântul cu un surâs sardonic. Ne luminăm ca becurile economice de 15 W. Silviu este un coleg dintr-un birou alăturat. Tot tânăr, tot om de aprovizionare ca şi noi, dar foarte gomos, foarte plin de el. Încrezut, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Releele încep să cupleze instantaneu. În birou e un singur telefon cu exteriorul. Aşezat pe biroul şefului. Şefului îi revine sarcina de a-i opri pe cei din birou să râdă ca tâmpiţii în timpul masacrului. Eu am biroul în capătul opus lui. Îmi revine sarcina de a juca rolul beneficiarului supărat la telefon. Singurul impediment e că trebuie să fac asta ascuns sub birou. Lui Luigi îi revine sarcina să îl cheme din biroul alăturat.

Gata? întrebă Cristi. Gata, răspundem noi de pe poziţii. Luigi, dă poruncă Cristi, dă-i drumul! Ideea care ne încolţise în minţile criminale era să îl chemăm în biroul nostru unde el urma să aibă o discuţie în contradictoriu cu un beneficiar supărat. Reacţiile lui urmau să ne binedispună pe câteva zile. Îl auzim pe Luigi: Hai bre, Silviule, hai că omu’ e nervos rău. Ce naiba nu l-ai servit? Am încercat noi să-l potolim, dar el ţine morţiş să vorbească cu tine. Intră Silviu cu o ţinută (la costum) foarte afectată: Bună ziua! zice el cu o voce gravă. Unde e? La telefon, un’ să fie, răspunde Cristi. Uite-l colo, continuă arătând telefonul de pe biroul şefului pe care eu tocmai îl apelasem de pe interior. Alou? zice sobru Silviu în receptor. Ce alo, dom’le, ce alo, strig eu revoltat în receptor fără să-mi schimb vocea, stând pitit sub birou. Nu mă lua cu chestii din astea. Mie să-mi spui de ce nu mi-ai onorat comanda! Şi dialogul continuă în aceeaşi manieră cu observaţia că, pe măsură ce ameninţările creşteau în intensitate, în aceeaşi măsură se topea şi orgoliul victimei.

În ăst răstimp, şeful tot dădea celorlalţi sarcini aiuritoare ca să nu capete crampe la stomac din cauza râsului pe înfundate. Dar, om sunt şi eu, aşa că, nemaiputând rezista stress-ului post-traumatic provocat de râsul sub birou, ies la iveală şi încep să vorbesc cu el la suprafaţă. Nicio reacţie de om lucid. Discuţia continuă în aceeaşi manieră, eu stând la birou şi strigând la telefon printre hohote de râs. Deja am crampe la stomac. Colegii ceilalţi zac în comă profundă care pe unde au apucat. Nu mai rezist şi strig la el: Băi Silviule, eu sunt, potoleşte-te că ne omori! Ce dracu’? Mă doare deja stomacul, ai milă, sunt oameni cu copii acasă. În acel moment, Silviu ridică spre mine o faţă gravă şi grăieşte punându-mă la punct: Omule, te rog să te potoleşti. Nu vezi că vorbesc cu un beneficiar nemulţumit de mine? Ce Dumnezeu!?

A fost ultima farsă de genul ăsta făcută de noi vreunui coleg pentru că nu s-a născut omul care să poată râde trei zile încontinuu, aşa cum ne-a fost dat nouă atunci.

Articol postat de Komicaminolta

Limba greacă


27 Oct

25250_1_grecia

Articol postat de Komicaminolta.

Suntem într-un mic orăşel din Grecia. Ormos Panaghia se numeşte. Este un orăşel port, atât de tipic în Grecia. Fusesem într-o croazieră şi, înainte de a ne sui în autoturism ca să ne întoarcem la hotelul unde eram cazaţi, ne-am oferit plăcerea de a colinda puţin prin magazine. Gustam din plin aerul paşnic şi curat al micului port, ne mai opream la o vitrină sau mai poposeam la o terasă, totul era linişte şi încântare. Cu sufletele relaxate intrăm într-un mic magazin unde patronul era şi vânzător şi casier şi om de aprovizionare. Alegem dintr-un raft o sticlă de vin Retsina, din altul nişte dulciuri şi, încet încet ne apropiem de casa de marcat. Evident, cumpărăturile au fost însoţite de comentariile noastre în cea mai frumoasă şi corectă limbă românească. Luându-mă după preţurile afişate pe etichete, produsele noastre nu puteau fi evaluate la mai mult de zece euro. Ajungem în dreptul casei, punem coşul pe masă şi mă adresez vânzătorului în cea mai frumoasă şi corectă limbă greacă: prietene, fă-mi şi mie te rog socoteala cât fac toate cumpărăturile astea. Omul ia fiecare produs, îi citeşte eticheta, face nişte socoteli pe un calculator de birou şi îmi răspunde în cea mai frumoasă şi corectă limbă greacă: o sută cincizeci de euro! În acel moment de răscruce, uit de maniere, uit de stil şi zbier în cea mai frumoasă şi corectă limbă română: CÂÂÂÂÂÂT? Ulterior, după ce şi-a revenit din leşinul provocat de râs, respectivul a mărturisit că aplică acest tratament tuturor turiştilor pe care îi suspectează că au simţul umorului.

Mielu pe baricade

Baricade din cuvinte impotriva prostiei!


This site is protected by Comment SPAM Wiper.